In ultimul articol pe care l-am scris, va anuntam ca s-a infiintat Asociatia „Stalpeni, comuna noastra!”. Nimic special pentru cei mai multi, insa pentru mine a devenit la un moment dat un stres ce parea fara de sfarsit.
Nici nu va imaginati cat de stresant poate fi sa stai zi de zi sa completezi acte, sa cauti legi, sa stabilesti intalniri cu avocatul, sa stabilesti intalniri cu membrii fondatori pentru a discuta si semna actele si toate astea timp de aproximativ 2-3 luni.
BAZELE INFIINTARII ASOCIATIEI
M-am hotarat sa pornesc proiectul asociatiei si mi-am dorit sa fac asta cu oamenii buni in care am incredere. Asadar am pornit la drum 7 persoane. Toti au fost de acord, ne-am intalnit cu totii la prima sedinta de constituire, am ales conducerea si am pus bazele asociatiei.
Am luat apoi legatura cu domnul avocat M.F., avocat sugerat si platit din donatia unui domn din comuna, motiv pentru care ii multumesc mult si pe aceasta cale.
PRIMA INTARZIERE – COVID 19
Revenind, domnul avocat mi-a spus ca ma va ajuta cu tot ce e nevoie, dar trebuie sa mai astept 2 saptamani pentru ca se afla in izolare …, fiind infectat cu SARS-COV-2.
Asadar a trebuit sa astept 2 saptamani, timp in care am inceput sa demarez, de unul singur, procedurile, sa completez o cerere si am platit o taxa pentru a rezerva denumirea la Ministerul Justitiei. Dupa ce am primit un model de statut si de act constitutiv, l-am adaptat la asociatia noastra si am cautat in continuare in lege restul actelor necesare infiintarii.
A DOUA INTARZIERE – DISCUTII
S-au nascut discutii contradictorii intre anumiti membri ai asociatiei, discutii pe care am incercat sa le mediez, dar pe care, din pacate, nu am reusit Iar in urma acestor discutii rezultatul a fost ca 2 membri au ales sa se retraga din asociatie.
In aceste conditii am fost nevoit sa refac statutul si actul constitutiv la care lucrasem si sa intrunesc din nou sedinta de constituire, pentru a alege o noua conducere si pentru a semna, cei ramasi, actele infiintarii.
Intre timp am primit denumirea de la Ministerul Justitiei. Domnul avocat a iesit din carantina si urma sa ma intalnesc cu dumnealui pentru a-i da actele pentru atestare.
Doua zile mai tarziu am primit dosarul cu data certa de la domnul avocat, cu mentiunea ca trebuie sa modific din nou statutul din cauza a 2 cuvinte. Si ca mai trebuie sa adaug cateva acte la dosar.
A TREIA INTARZIERE – 2 CUVINTE SI REGISTRATURA
Acum, ca sa intelegeti, pentru acele 2 cuvinte a trebuit sa scot statutul din nou la xerox, sa-l indosariez si sa trec, inca o data, pe la fiecare membru fondator sa il semneze.
In acest moment, dosarul era gata cu toate actele si toate modificarile care mai trebuiau facute, asa ca m-am prezentat la registratura, la Judecatoria Campulung si am depus dosarul.
Doamna de la Registratura m-a primit cu cel mai mare dispret si aroganta. Probabil varsta. Desi nu o cunosc si nu ii facusem absolut nimic.
Mi-a transmis, printre altele, ca imi lipsesc cateva acte si ca pentru mai multe detalii ma va suna o alta doamna, tot in ziua respectiva, sa-mi explice despre ce este vorba.
A PATRA INTARZIERE – NU E BUN NUMELE
Am primit ceva mai tarziu un apel de la doamna respectiva si, printre alte nereguli gasite de dumneai in acte, imi spune ca numele ales nu este bun pentru ca acesta nu contine cuvantul „asociatie” si m-a intrebat daca vreau sa renunt la dosar si sa depun unul nou dupa modificarile facute.
Am luat legatura cu avocatul pentru ca, in primul rand, mi s-a parut ciudat faptul ca sunt obligat sa introduc cuvantul „asociatie” in nume, desi se intelege din statut ca e vorba de o asociatie. Iar in al doilea rand, eram sceptic in privinta faptului ca Ministerul Justitiei mi-ar fi eliberat un nume care nu era in regula.
ULTIMA INTARZIERE – LEGE MODIFICATA, DAR NU SE STIA SI LA CAMPULUNG
Asadar nu am renuntat la dosar si am primit un nou termen, pentru o luna mai tarziu. Am trimis un email catre Ministerul Justitiei in care le-am explicat problema, iar in maxim 2 zile m-au sunat si mi-au spus sa ii pun in vedere doamnei judecator ca legea s-a modificat in anul 2020 si ca nu mai este nevoie ca numele sa contina cuvantul „asociatie”.
Am refacut din nou o parte din acte, am mers cu ele la fiecare membru fondator sa le semneze a 3-a sau a 4-a oara, nu mai stiu si le multumesc pentru rabdare, iar impreuna cu un e-mail de la Ministerul Justitiei pentru problema numelui, am depus din nou actele in completare la dosar.
FINALUL
A venit, in fine, a venit si ultimul termen si am primit raspunsul ca cererea a fost admisa, ca asociatia a primit personalitate juridica si ca, in sfarsit, am terminat cu cercul vicios al dosarului de infiintare al asociatiei.
CONCLUZIE
A fost un proces care ar fi trebuit sa dureze maxim 2 saptamani, dar a ajuns sa dureze aproximativ 2 luni din cauza mai multor factori ce nu au depins intotdeauna de mine. Una peste alta, tind sa cred ca am redactat si modificat la acte cu ocazia asta, incat am invatat mai multe decat ma poate invata orice facultate.
Si inca ceva: cred ca toate astea au reprezentat, cel putin pentru mine, un test al rabdarii, test pe care zic eu, dar si colegii mei, ca l-am trecut impreuna.
Articol apărut și în Gazeta de Stâlpeni. Foto: freepik