Săptămâna trecută am citit declarațiile făcute public pe facebook de către domnul consilier local, Cuțic Constantin, cu privire la un posibil caz de discriminare. Povestea pe scurt arată cam așa:
Persoanele din comuna Stâlpeni care au împlinit 50 de ani de căsătorie au fost premiate de către Primăria Stâlpeni, iar înainte să se facă lista cu persoanele premiate, domnul Cuțic i-a amintit domnului primar și de cetățenii din satul Rădești. Primarul Șerbănoiu nu a ținut cont de propunerea domnului Cuțic și a invocat diverse pretexte, fără nicio bază reală, astfel că au fost premiați mai mulți cetățeni din comună, nu și cetățenii în cauză din satul Rădești.
În aceste condiții, împreună cu colegii mei din Asociația „Stâlpeni, comuna noastră!” ne-am autoseziat și am luat inițiativă trimițând o adresă către organele statului abilitate să rezolve această problemă, și anume: Primăriei și Consiliului Local Stâlpeni, Prefecturii Județului Argeș și, cel mai important, Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Susțin alături de colegii mei din ASCN drepturi egale pentru toți cetățenii acestei comune, cetățeni care își plătesc taxele și impozitele la timp și integral. Vorbim în acest caz despre niște oameni în vârstă, care au muncit și au plătit toată viața taxe statului român și care trăiesc în ziua de azi pe o pensie de nimic, iar după toate astea, mai vine și domnul primar să aleagă discriminatoriu și să premieze doar pe cine dorește dumnealui.
Am solicitat instituțiilor sesizate demararea unei anchete pentru a stabili clar dacă domnul primar Șerbănoiu Gabia dat dovadă de o faptă discriminatorie sau nu.