Cu siguranta ar trebui sa vrem oameni care sa isi ajute comunitatea prin diverse actiuni. Dar chiar vrem? Sau este un fel de Fata Morgana a discutiilor de zi cu zi, un fel de chestie pe care o dorim, doar fiindca nu o putem avea?

Cred ca isi aminteste toata lumea cum toate ziarele si emisiunile de stiri spuneau dupa alegerile parlamentare din decembrie, ca tinerii au avut o prezenta destul de mica la vot. Asa ca s-a “dat cu pietre” in tineri, spunandu-se, chiar si in online, ca tinerii nu se implica in societate si ca nu ii intereseaza, ca sunt, in principiu, niste neispraviti. Putem discuta si despre motivele, in opinia mea, pentru care tinerii nu voteaza in numar asa mare, dar acum vreau sa vorbim despre oamenii de la polul opus, care isi dedica timp din cele 24 de ore din fiecare zi sa faca ceva pentru comunitatea in care traiesc.

Si ca sa ii lamuresc pe cei din ultimul rand de cititori, care isi dau ochii peste cap si spun ca le-au murit laudatorii lui Daniel si Vladut Dobrisan, nu despre persoanele lor este vorba. Amandoi au, intr-adevar, un palmares de activitati civice in care s-au implicat, reprezentate de numeroasele proiecte pe care le-au depus si tot ce fac ca acestea sa fie implementate.

Dar ce fac ei nu este cu nimic iesit din comun (sorry baieti 😊), nu au mutat locul unde rasare soarele de la est la vest. Oamenii ca ei au o pasiune si investesc in asta timp si efort. Nu va place caracterizarea mea, numiti ce fac ei cum vreti dumneavoastra, ideea e ca ei se implica in viata civica. Si cred ca putem fi de acord cu asta.

Ce facem noi ceilalti cu oamenii care se implica in viata civica? Care este atitudinea comunitatii fata de ei?

Atitudinea normala ar fi sa ii incurajam si sa incercam sa ne implicam si noi, alaturi de ei, ca doar asa se naste progresul (adica maine mai mult decat avem azi; oricat, dar sa fie mult mai bine). Si se intampla asta in Stalpeni: cei doi sunt incurajati, din pacate, in activitatile lor, de un numar mic de oameni.

Da, da, o sa ziceti ca nu toti suntem la fel. Corect, atunci hai sa vorbim despre cei care vor oameni implicati in societate si cand ii gasesc nu stiu cum sa lucreze cu ei. Ati citit cu totii aici despre ultima sedinta PNL, asa ca as vrea sa extind putin subiectul si sa imi spun parerea despre motivul pentru care un adolescent de 20 ani a devenit „inamicul public Nr 1” pentru membrii administratiei publice locale. Si il folosesc pe Daniel ca exponent al omului care se implica in activitati civice, fiindca daca vreunul dintre dvs maine ar dori sa faca ceva in comuna asta, ar avea sigur aceeasi soarta.

Oamenii care se implica cu adevarat sunt incomozi.

Stiti cu totii colegul ala nou care vine si iti spune cum se face corect treaba, ori isi face treaba corect fara sa-ti spuna (comunicare deficitara). El care e angajat de 2 zile, iar tu de 5 ani.

Prima reactie este sa il injuri printre dinti, dar poti sa si respiri adanc si sa zici sa incerci si ca el. S-ar putea sa iti dai seama ca muncesti mai putin decat inainte, cu acelasi rezultat sau sa revii la cum faceai tu lucrurile candva, inainte de a fi „nivelat”. Cu toate astea nu te simti comfortabil cu noul mod de lucru impus sau sugerat.

In cazul nostru, noul „mod de lucru” poate insemna o comunitate curata, unde promovarile se fac pe baza de competenta si de buna credinta, care poate face, spre exemplu, proiecte europene pentru scoala, asfaltari si gaze. Dar noi nu vrem asta, fiindca:

  • fraza „nu sunt bani” merge de ani de zile
  • aceiasi oameni voteaza aceleasi partide, iar comuna e condusa de aceleasi interese.

Da, imi pare rau sa va dezamagesc, dar scopul administratiei locale din ultimii ani pare sa fi fost „cum sa devin eu cel mai puternic om din comuna, sa am in agenda oamenii cei mai influenti din judet si sa-mi scot banii investiti in campanii in 4 ani de munca la stat”, in spaga pentru functia actuala, ori pentru pozitia de putere castigata, in loc de „cate strazi sa asfaltez” sau „unde sa bag canalizare sau gaze in urmatorul mandat?”.

„Reformele” in gandire si comportament ale oamenilor implicati deranjeaza si colegii de echipa uneori.

Daca te gandesti putin, nu e mare filozofie sa iti dai seama de ce.

Parte din consilierii actuali au fost si in mandatul trecut (locali sau judeteni). Stie cineva vreun proiect depus si discutat de dumnealor? Exista intr-adevar si optiunea sa nu fi fost comunicat, stim cu totii lipsurile institutiei in aceasta privinta.

Ori acum, daca iti vine un coleg nou si mai vrea sa faca si treaba, trebuie sa tii pasul cu el, ca na, vrei sa mai castigi un mandat dupa asta. Ori, daca esti cadru didactic, parintii vad si comenteaza, pentru ca fac diferenta. Si asta inseamna ca trebuie chiar sa muncesti, nu doar sa lasi impresia ca faci asta si hai sa fim seriosi, nu vor toti sa munceasca.

Dar stati putin, ca unii sunt deja „muncitori” cu experienta si au o reputatie de pastrat. Nu poate sa vina cineva acum (cu atat mai mult cineva din acelasi grup politic ca tine, ori coleg) sa arate ca de fapt chiar se face treaba in jobul tau. Deci, in loc sa misti tu vreun bat (a se citi “iei nevoile comunei sau ale scolii, le pui intr-un proiect sau o cerere de finantare, spre dezbatere in Consiliul Local si il urmaresti pana se pune in practica”), mai bine iti bagi colegul in sedinta si ii explici ca de fapt sunt 5 pauze pe zi si ca trebuie sa faca asta toata lumea. Iar daca nu vrea, e mustruluit putin sau i se ia din putere. Si dupa aia te duci la seful informal, mandru, ca sa ii spui ce grozavie ai facut tu. Cum colegul nou nu o sa mai arate ca salariul pe care il primiti toti in fiecare luna e cam mare pentru cat produce echipa.

Esti privit cu scepticism de catre comunitate.

Comentariile si postarile din august- septembrie 2020 cu privire la administratia grupului si nu numai (atat pe „Stalpeni, comuna noastra” cat si pe celelalte grupuri) stau marturie ca in localitate, din pacate, oamenii primesc cu destul de multa reticenta si scepticism orice e nou. Te “sinucizi social” daca esti putin mai vocal si vrei o schimbare sau sa faci ceea ce trebuie facut:

  • Daca faci asta online, oamenii vor spune ca de fapt, fata in fata esti un pampalau;
  • Daca subiectul discutiilor tale este cineva din Ogrezea (nu conteaza daca subiectul discutiei are sau nu legatura cu unde locuieste omul), esti rasist;
  • Daca spui ca administratia locala nu a avut vreun rezultat notabil in ultimii ani, vrei ciolanul (apropo, in 4 ani promit solemn sa vorbim despre ce va face PSD in mandatul asta cu ciolanul);
  • Sa nu dea Sfantu’ sa nu arati precum media oamenilor de pe strada (1.70, 65 kg), ca o sa fii asemuit cu tot ce este imens in lumea asta;
  • Daca ai sub 25 ani, nu poti spune niciun adevar cu privire la cineva peste 45, ca esti lipsit de respect si iti sare lumea in cap, ca na!, omul ala e cineva acum;
  • Daca esti femeie, pregateste-te de multe pareri cu continut sexual din partea barbatilor si asteapta-te sa fii intimidata ca ai o parere (recunosc ca m-am intrebat uneori daca barbatii ar spune despre fiicele lor ce spun despre alte femei).

Cred ca as putea continua lista asta pana maine, dar sunt sigura ca ati inteles ideea. Doar ca la un moment dat o sa va uitati in comunele din jur si o sa va ganditi „de ce la ei se poate si la noi nu?”. O sa va mai ganditi si ca daca nu se implica nimeni nu mai ai vreun drept sa ne plangem de cei care ne conduc, atata timp cat nu ne pasa. Sau o sa fii tu exemplul de implicare pentru ceilalti? Si cand cineva se implica, il sustii?

Voi, cei care priviti de pe margine si nu va creste tensiunea cand vedeti ce se intampla in Stalpeni, va recomand sa analizati cu mare atentie ce mostenire doriti sa lasati copiilor vostri. Ori daca doriti ca si ei sa treaca, la fel ca noi, prin greutatile prin care trecem acum. Daca nu, haideti sa incurajam macar oamenii care se implica, ca nu rezolvam nimic daca ii blamam, jignim sau varsam atata ura fata de ei.

Un proverb romanesc spune ca daca nu stii sa zici ceva frumos, mai bine sa taci. Dar nu de cuvinte frumoase are nevoie comuna, ci de fapte, iar faptele inseamna implicare. Da, oamenii implicati sunt niste incapatanati si gresesc uneori,  dar sunt oameni care, cu cat vor intani mai multe probleme, cu atat vor depune mai mult efort in a le rezolva. Si nu renunta asa usor.

Articol apărut și în Gazeta de Stâlpeni. Foto: freepik